l-am văzut pe omul fără sfârşit
cu straiul lung al absenţei
măturându-şi prea-albul umbrei
dinaintea ochilor
.
petrecându-şi lumina
în orbul exil al privirii
.
condamnându-şi privirea
la veşnica întoarcere
înapoia tăcutei orbiri
l-am văzut pe omul fără sfârşit
umplând infinitul de
fără mine
l-am văzut pe omul fără sfîrşit
intrând în casă
înaintea mea…
…
deschide,
deschide, iubitule!!!!
nenuntită
se lasă tăcerea-n cuvânt…
pe pragul
omului nesfârşit…