vreau o rochie albă


să intru în ea ca într-o mânăstire


să-mi spovedesc sângele


de viul nears


să mă curăţ de-atâta curat


vreau


să intru în ea ca într-un bordel


să-mi vând liniştea sânilor


pe un singur păcat


vreau să intru în ea


ca într-un mormânt


pustiit de-atâta înălţare,


de-atâţia morţi


ce-şi traiesc visul ,


sa intru ca într-o rană


în care durerea e leac


care doare


vreau o rochie albă,


firesc de albă,


prin care iubitul


să-mi cearnă moartea


vesnic…

Pe strazile PA-ului cu Calin ...si cu Leo ,cea cu umbrela cu pisici


Strada Casandra




cu mersul acesta felin

înveleşte trotuarul ..

divin

Casandra ia fiecare picătură

asupra ei

ca pe-o vină

o trece prin orbită

şi îşi udă lumina

pe pielea însetată

îi curge -n şiroaie aprinse

rochia -nflorată

pe gleznă îi cliopocesc melci

îndrăznind la genunchi

casandra e udă până-n rărunchi

într-o neruşinare torenţială

Casandra păşeşte pe strada plină,

goală…

nicio umbrelă

n-ar putea să-i ascundă

de ploaie

setea rebelă…


Ii provoc la joaca pe Aldea , Cella si nu mai stiu cine
...